Filosofia educaţiei adventiste de ziua a şaptea este hristocentrică. Adventiştii cred că sub călăuzirea Duhului Sfânt caracterul şi planurile lui Dumnezeu pot fi înţelese aşa cum sunt revelate în Biblie, în persoana lui Isus Hristos şi în natură. Caracteristicile distinctive ale educaţiei adventiste - aşa cum reies acestea din Biblie şi din scrierile lui Ellen G. White - scot în evidenţă scopul regenerator al adevăratei educaţii: refacerea fiinţelor umane după chipul şi asemănarea Creatorului lor.

Adventiştii de ziua a şaptea cred că Dumnezeu este infinit de iubitor, înţelept şi puternic. El intră în relaţie cu fiinţele umane pe plan personal, prezentându-şi caracterul ca fiind norma supremă pentru comportamentul uman, iar harul Său ca mijlocul de refacere pentru rasa umană.

Adventiştii recunosc că motivaţiile, gândirea şi comportamentul uman au devenit foarte diferite de idealul lui Dumnezeu. În sensul cel mai larg, educaţia reprezintă un mijloc de refacere a relaţiei originale a oamenilor cu Dumnezeu. Depunând efort împreună, familiile, şcolile şi bisericile cooperează cu divinitatea pentru a pregăti oamenii pentru calitatea de cetăţean responsabil, atât în această lume, cât şi în cea care va veni.

Educaţia adventistă oferă mai mult decât cunoştinţe academice, fiind propice unei dezvoltări echilibrate a persoanei ca întreg: din punct de vedere spiritual, intelectual, fizic şi social. Dimensiunile temporale ale acestei educaţii vizează eternitatea. Se urmăreşte credinţa în Dumnezeu şi respectul pentru demnitatea tuturor fiinţelor umane. Construirea unui caracter asemănător cu cel al Creatorului, încurajarea studenţilor să gândească ei înşişi fără a se rezuma la a reflecta gândirea altora, promovarea slujirii din dragoste mai degrabă decât a ambiţiei egoiste, asigurarea dezvoltării maxime a potenţialului fiecărui individ şi adoptarea a tot ce este adevărat, bine şi frumos.